Contact: 0728 433 533 | 0371 127 827

Articole

Apr 6, 2017

Valentina Ioniță, kinetoterapeut: „Bucuria înseamnă rezultatele terapiei oglindite în zâmbetele copilului și în ochii părinților”

Valentina Ioniță sau Ina, așa cum le place celor mici să o strige, face parte din îndrăgita echipă de kinetoterapeuți a Infant Kineto Clinic. Probabil că v-ați întâlnit cu ea la una din numeroasele ședințe pe care le susține cu cei mici sau ați văzut cu câtă pasiune lucrează alături de copii, la clasele Cardio Kids. Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, specializarea Balneofiziokinetoterapie, Ina s-a alăturat clinicii noastre în iulie 2015 și de atunci continuă să obțină rezultatele remarcabile cu micuții săi pacienți. Am profitat de experiența ei în lucrul cu copiii și am rugat-o să ne răspundă la câteva întrebări:

Care au fost cele mai mari progrese realizate pe care le-ați văzut în urma ședințelor de kinetoterapie?

Ca și kinetoterapeut, atât timp cât îți îndeplinești obiectivele propuse, progresele sunt întotdeauna mari, pentru că fiecare caz în parte este unic, în funcție de afecțiunea pe care o tratăm.

Care este rolul părinților în recuperarea medicală?

În kinetoterapie, vorbim despre echipa copil-kinetoterapeut-părinte și trebuie să încercăm să transmitem împreună – părinți și specialist – o stare de liniște celui mic. O stare de agitație sau neîncredere din partea mamicii/tăticului se transmite foarte ușor copilului, în timp ce o atitudine pozitivă are un ecou benefic asupra desfășurării ședințelor de terapie. Nu trebuie să uităm scopul pentru care lucrăm, mai exact, binele copilului.

În plus, este foarte important ca părinții să urmeze sfaturile terapeutului în ceea ce privește exercițiile pe care le poate face cu cel mic acasă, dar și să respecte frecvența ședințelor pentru a ajunge la evoluția dorită.  Fără perseverență, rezultatele vor întârzia să apară.

Care sunt afecțiunile care răspund cel mai bine la metodele de tratament prin kinetoterapie?

Copiii cu întârziere în dezvoltarea motorie răspund foarte bine la stimulare și recuperarea este cu atât mai bună, cu cât copilul este mai mic. Problemele de statică vertebrală necesită însă un timp mai îndelungat de terapie și depind foarte mult și de gradul de cooperare a copilului.

Cum se desfășoară o ședință de kinetoterapie cu dumneavoastră? Există tehnici speciale pe care le aplicați pentru ca cei mici să fie mai atenți și cooperanți?

Personal, încerc să transform ședința de kinetoterapie într-un joc, astfel încât totul pare mult mai distractiv pentru copil.  Sugarilor, de exemplu, încerc să le captez atenția cu ajutorul stimulilor vizuali, auditivi (jucării), dacă nu reacționează atunci le vorbesc, le cânt uneori. Copiii te simt, așa că trebuie să intri în lumea lor. Dacă lucrez cu copii de vârstă mai mare, le explic că sunt prietena lor, dar că exercițiile sunt exerciții și că trebuie să lucrăm ordonat. Apoi, la sfârșit, dacă se descurcă bine primesc și recompense colorate sub forma stickerelor. Pentru mine, succesul unei ședințe de terapie înseamnă că fiecare membru al echipei copil-specialist-părinte își îndeplinește rolul și uităm efectiv că lucrăm.

Care este cea mai des întâlnită afecțiune pentru care apelează părinții la kinetoterapia pediatrică?

Problemele de statică vertebrală, adică atitudini cifo-scoliotice, cifo-lordorice, hiperlordoze, sunt printre cele mai frecvente. Cauzele acestor afecțiuni sunt lipsa de activitate fizică și posturile vicioase pe care copiii le adoptă în programul lor de zi cu zi, la școală, la afterschool, atunci când își fac temele sau se joacă pe tablete ori telefoane. De asemenea, tratăm des și malpoziții ale piciorușelor, precum tal valg sau tal var. Toate acestea au un impact major asupra întregului lanț kinetic.

Care este cheia succesului în kinetoterapie?

Nu poți practica această meserie dacă nu îți place și nu te bucuri din plin de ea.  Atunci când ceea ce faci, faci din inimă, asta se vede și, mai mult, se transmite și celor din jur. În plus, este esențială și o bună comunicare atât cu copilul, cât și cu părintele. Eu încerc să mă pun mereu în locul părinților copiilor cu care lucrez, spre exemplu, și acest lucru mă determină să îmi doresc să fiu din ce în ce mai bună în ceea ce fac.

De ce ați ales această meserie?

Dorința de a face bine, iubirea pentru copii și faptul că sunt o persoană dinamică, activă au fost cele trei motive pentru care am ales kinetoterapia. Copiii ne dau lecții de viață în fiecare zi prin optimismul, sinceritatea și afecțiunea lor. În plus, nu îți lasă niciodată răgaz să te plictisești, lucrul cu ei fiind o provocare zilnică plină de mici satisfacții, precum zâmbete lor sincere. Însă cea mai mare bucurie o am atunci când rezultatele terapiei încep să se oglindească în zâmbetele copilului și în ochii părinților.