Contact: 0728 433 533 | 0371 127 827

Articole

Nov 15, 2017

De ce tot mai mulți părinţi îşi trimit copiii la tot mai multe activităţi?

Suntem tot mai presați de standardele artificiale ale societății în care trăim. Încercăm să creăm copiii perfecți, copiii care sunt buni la toate și pot face absolut orice. Dar oare care este reversul medaliei? Psihologul Infant Kineto Clinic, Monica Borugă, ne propune o nouă temă de gândire, atât de actuală și de importantă.   

            Este de necontestat faptul că majoritatea părinților, indiferent de categoria socială din care fac parte, își doresc o educație bună pentru copiii lor. Părinții  zilelor noastre consideră că educația formală este baza de formare a viitorului adult care trebuie sa fie un lider, un adult responsabil, un adult competitiv. Educația formală este reprezentată de școală și de toate celelalte activități care antrenează însă doar partea cognitivă a copilului, și mai puțin spre deloc dezvoltarea emoțională a acestuia.

            Întâlnesc frecvent părinți care investesc cu încredere pe  oricine altcineva din afara familiei în vederea educării propriului copil, având  convingerea că altcineva este mai competent  să facă asta (educator, profesor sau oricare altă persoană care desfășoară orice altă activitate organizată). Și din această convingere reiese acest  „ sport extrem” de a alerga de la o activitate la alta, chiar dacă poate copilul nu este pregătit, nu i se potrivește activitatea respectivă, este obosit, nu-i place și  lista poate continua.

            Pe de altă parte, părinții zilelor noaste sunt nevoiți să muncească din ce în ce mai mult pentru a menține un standard de viață decent, astfel încât timpul liber se reduce la minimum sau dispare total.  Iar acest timp este cel  care trebuie alocat copilului. Pentru a compensa această lipsă de timp liber, părintele alege pentru copilul său încă o activitate care să-i ocupe timpul.

            Un alt motiv pentru care părinții aleg să-și înscrie copiii la fel și fel de ateliere este faptul că, foarte puțini dintre aceștia, au pe cineva din familia lărgită care să-i poată ajuta, preluându-le parțial din responsabilități. Așa că părinții se văd nevoiți să își lase copilul într-o instituție (indiferent cum s-ar numi aceasta) unde se plătește nejustificat pentru foarte multe  alte activități la care, copilul TREBUIE să participe.

            Părinții îți fac tot timpul planuri cum să-și îndrume mai bine copiii, să fie mereu primii, alternând o activitate cu alta, dorindu-și să facă tot ce este de făcut pentru copilul lor, dar  îndoielile și nemulțumirile își fac și ele apariția atât în viața copilului care se confruntă cu suprasolicitarea, neputința de a da randamentul cerut, nepotrivirea cu mediul respectiv, cât și în viața adultului care se află față în față cu nemulțumirea veșnică a copilului, tristețea lui nejustificată în ochii părintelui,  scuzele mereu invocate de acesta, tot felul de dureri fizice, cheltuieli. Și atunci putem spune că am instalat  cu „succes ” în viața noastră de familie o dezordine totală, pentru care plătim un preț .

            Care este acesta? Tulburările de comportament cum sunt manifestarea comportamentelor opozante caracterizate prin refuzul de a respecta regulile, sfidare, reacții agresive, impulsivitate. Astfel de tulburări   sunt tot mai frecvente și din păcate la vârste din ce în ce mai mici și asta și din cauza faptului că investiția a fost făcută în mintea copilului, și nu în sufletul său.

            Spre binele copilului, cele două instituții,  școala și familia, și cele două componente ale personalității copilului, abilitățile intelectuale și trăirile emoționale, trebuie privite ca inseparabile!

            Cercetările din domeniul psihologiei au arătat că un IQ ridicat poate contribui semnificativ la rezultate bune în diferite domenii, cum ar fi cel școlar, dar nu este suficient pentru o bună adaptare și nici nu asigură succesul în viață.

Este supraîncărcarea programului  copilului o metodă corectă de a evita supraexpunerea la tehnologie?

            Categoric, nu! Pentru a reuși în viață, un copil are nevoie de „sentiment de apartenență” sau conectarea cu ceilalți, are nevoie să își dovedească competența cognitivă și emoțională în relație cu ceilalți, să fie important pentru ceilalți și să aibă curajul să facă față tuturor provocărilor vieții.  Pentru antrenamentul zilnic  al acestor abilități și capacități de relaționare, copilul trebuie să exerseze o serie de experiențe senzorio-afective în familie, cu părinții. Așadar, un program încărcat cu multe activități și obținerea de diplome care nu vor mai reprezenta aprope nimic în viitorul apropiat, aflat într-o continuă schimbare, nu sunt o soluție.  Reprezintă doar înlocuirea unui „ rău” cu un alt „rău”.

Poate fi o formă de evitare  a responsabilităților?

            Nu neapărat ! Această sarcină, cea de părinte, este una extrem de importantă pentru societatea de mâine. Noi,  părinții,  formăm viitoarea generație care ne va conduce, dar o facem fiind slab pregătiți și fără experiență.

            Cei mai mulți dintre părinți și-au dorit așa de mult un copil, fără însă să se gândească cum va crește și cum vor educa acest copil. Lipsa de pregătire iese la iveală atunci când ei sunt deja părinți, sunt în fața situației provocatoare, trebuie să acționeze și au la îndemână doar următoarele variante:

1.      Fac ceea ce au văzut la părinții lor, omițând faptul că lumea este într-o continuă schimbare și acele lucruri nu se mai potrivesc, acele metode moștenite de educare nu mai sunt actuale;

2.      Fac exact contrariul la cele văzute acasă.

            Nu încerc să identific vinovați, dar a fi părinte înseamnă să fii responsabil pentru dezvoltarea armonioasă a copilului tău, o dezvoltare care să-i permită o bună adaptabilitate la viața socială, să devină un adult furnizor de valoare, iar asta este posibil într-un mediu în care membrii familiei răspund pozitiv la provocări, comunică, realizează împreună activități spontane sau planificate, își manifestă adecvat dragostea și aprecierea unii față de ceilalți, adică în FAMILIE.