Contact: 0728 433 533 | 0371 127 827

Articole

May 28, 2016

Tabletele și smartphone-urile iau locul părinților în educația copiilor noștri?

În era tabletelor și a smartphone-urilor, cercetătorii ne anunță că ele le fac mai mult rău decât bine copiilor noștri, oricât de bine intenționați sunt părinții când pun la dispoziția celor mici cele mai noi gadget-uri de pe piață. Cu cât ele, sau aplicațiile de pe ele, sunt mai colorate și mai zgomotoase, cu atât vor încetini dezvoltarea capacităților verbale și cognitive ale copilului.

Un studiu condus de cercetătorii de la Universitatea din Arizona de Nord a concluzionat că utilizarea tabletelor sau a oricăror altor jucării, în detrimentul timpului petrecut efectiv alături de adulți, interacționând cu aceștia, are consecințe negative asupra copiilor.

"Indiferent de cât de mici sunt, nu este bine să izolăm copii unii de alții. Ei au nevoie să împărtășească experiențe unii cu ceilalți, într-un permanent schimb de informații, și cel mai bine este să facă acest lucru cu adulții”, a declarat Bradford Wiles, de la Universitatea din Kansas. De cele mai multe ori, copiii petrec ore întregi jucându-se singuri, atunci când folosesc tabletele, timp în care ei se izolează de părinți sau de frați, iar atenția le este atât de concentrată asupra a ceea ce fac, încât uneori pierd complet contactul cu realitatea, ne avertizează specialiștii.

Ba, mai mult de atât, se pare că impresia pe care o au părinții, cum că cel mic învață literele sau cifrele, atunci când folosește diferite aplicații pe tabletă, este de fapt una greșită. „Ne învățăm copiii cum să folosească o tabletă, dar ei nu rețin și informația de pe tabletă. Noi poate credem că îi învățăm să scrie sau să socotească, dar ei de fapt învață să folosească un touchscreen”, a continuat profesorul Wiles.

Recomandarea specialiștilor este ca părinții să petreacă mai mult timp împreună cu copii lor, fie citindu-le, fie făcând puzzeluri împreună cu ei. Astfel, vor dezvolta atât abilitățile cognitive ale celor mici, cât și pe cele verbale. „Orice activitate creativă pe care părinții o fac împreună cu copiii lor va da rezultate cu siguranță. În schimb, oricare altă metodă artificială de studiu va fi exact așa, artificială”, a concluzionat Wiles.