Contact: 0728 433 533 | 0371 127 827

Articole

Apr 25, 2018

Despre gândirea pozitivă – articol scris de psihologul Infant Kineto Clinic Ozana Ilie

Gândirea pozitivă ne ajută să descoperim că nu avem limite, opreliști în a rezolva orice problemă oricât de grea pare la o primă vedere. Secretul constă în încrederea în forțele proprii, indiferent de situație.

Toți ne dorim să fim fericiți, să nu avem probleme, dar fericirea depinde de gândurile și sentimentele în legatură cu propria existență și de interpretarea pe care o dăm evenimentelor din jurul nostru, nu de lucrurile care ni se întâmplă. Fiecare dintre noi are puterea de a modifica nivelul de fericire personal.

S-a dovedit în timp că persoanele care au o gândire pozitivă se bucură de mai mult succes, o mai bună sănătate fizică și psihică. Pacienții afectați de maladii grave cu șanse mici de supraviețuire dar cu o gândire pozitivă și-au ameliorat starea și chiar s-au vindecat.

Pentru a deveni o persoană pozitivă aveți nevoie de hotărâre și consecvență și să urmați câțiva pași :

1. Eliminați discuțiile negative
Primul pas este să vă dați seama când gândiți negativ și vă subestimați. De exemplu, dacă vă spuneți tot timpul că nu puteți, că nu o să reușiți, atunci acțiunile dumneavoastră vor reflecta stima de sine scăzută. Pentru a avea succes este bine să vă repetați cât mai des propoziția “Eu pot“.

2. Înlocuiți informațiile negative cu cele pozitive
Starea dumneavoastră de spirit poate fi otrăvită dacă sunteți înconjurat de persoane negative, de energii negative. Încercați pe cât posibil să vă înconjurați de oameni și lucruri pozitive, să vă relaxați și să priviți partea plină a paharului.

3. Utilizați afirmații pozitive
Afirmațiile sunt declarații pozitive ale unui rezultat dorit, așa că citiți cu voce tare și cu entuziasm maxime care vă motivează și în timp veți vedea rezultatele. De exemplu: ”Omul este produsul gândurilor lui, el devine ceea ce gândește.”

4.  Creați descrieri pozitive

Faceți-vă un obicei din a crea imagini și povești optimiste despre voi și cei din jur. Stabiliți-vă un vis și încearcă să vă imaginați cum se va realiza. Încercați să anticipați doar situații favorabile și benefice. Trebuie să fiți atenți la gândurile negative care se ivesc și să le înlocuiți imediat cu gânduri pozitive și constructive, de fiecare dată, cu persistență.

În concluzie, gândiți pozitiv indiferent de situația de moment și așteptați numai rezultate favorabile. Puteți încerca activități care vă fac fericiți, să vă asociați cu oameni care gândesc pozitiv și să practicați un tip de activitate fizică.