Contact: 0728 433 533 | 0371 127 827

Articole

May 28, 2018

”Haide, spune, că știi!” - articol scris de psihologul Infant Kineto Clinic Monica Borugă

Vă mai amintiți când erați mici și trebuia să faceți demonstrații în fața necunoscuților sau a persoanelor pe care le vedeați destul de rar? Vă mai amintiți ce neputincioși vă simțeați când trebuia să spuneți poezii pe care poate nu vi le aminteați așa bine sau poate starea voastră nu era una de spectacol și totuși trebuia să faceți asta pentru că erați împinși de membrii familiei?

Vă mai amintiți cum :

-   nu înțelegeați ce se vrea de la voi?

-   cum vă simțeați ca o țintă în fața tirului?

-   cum voi chiar voiați să faceți ce vi se cerea, dar în momentul acela erați într-un impas - de stare, de neaducere aminte, disconfort față de persoana din fața voastră, etc.

-   cum simțeați că vreți să vă ascundeți în spatele cuiva, să vă puneți la adăpost, dar nu puteați pentru că tocmai acea persoană care ar fi trebuit să vă protejeze vă împingea să faceți demonstrația?

-   cum doreați să se termine, dar nimeni parcă nu vă auzea?

Sentimentul de frustrare creștea puternic în interior și ”exploda”, traducându-se într-un comportament “neadecvat” care imediat era “amendat“ și pedepsit! Vă mai amintiți cum atunci când se termina scena voi simțeați că nu ați înțeles aproape nimic din toate astea, doar ați vrut să se termine odată totul și ați apelat la “scăparea” care vă era la îndemână?

Cam așa se întâmplă și cu copiii noștri! Ca psiholog, dar și ca părinte, constant sunt spectatorul unor astfel de scene, în special în faza inițială de interacțiune cu o nouă familie și copilul lor și tot la fel de des aud și replica: “Dar știe, doamnă, dar acum se răsfață!”. Explic de fiecare dată: nu neg că acel copil are niște cunoștințe, nu neg că acel copil accidental sau nu a spus/făcut/ arătat ceva într-un anumit context. Dar pentru ca un comportament cognitiv sau social să fie însușit de către copil, trebuie să se manifeste spontan, natural, atunci când este solicitat și acest lucru se întâmplă după mult exercițiu și timp.

Când doriți să faceți demonstrații, gândiți-vă la:

-  starea copilului în momentul respectiv: odihnit sau nu, flămând sau nu, dornic de interacțiune sau nu;

-  temperamentul copilului;

-  cât de bine cunoaște ceea ce îi cerem;

-  de câte ori a mai făcut lucrul respectiv, cu cine și în ce context;

-  dacă ceea ce îi cer să demonstreze îl ajută pe copil cu ceva (îi întărește convingerea că poate, îl ajută să-și dezvolte încrederea în sine, îl bine dispune, etc.) sau este doar nevoia mea de a demonstra ceva.

Când copilul este pregătit, va face singur, fără îndemnuri exagerate, ceea ce i se cere sau va fi nevoie doar de o încurajare discretă. 

Niciun părinte nu urmează cu sfințenie toate principiile unei educații complete și complexe, sincer nici nu cred că este posibil, dar cu cât suntem mai informați cu atât ne este mai ușor să croim un drum bun, echilibrat, care să permită o dezvoltare socială, emoțională și intelectuală adecvată copiilor noștri.