Contact: 0728 433 533 | 0371 127 827

Articole

May 28, 2016

Masajul terapeutic, un aliat de nădejde pentru copiii cu sindrom Down

În 1886, medicul britanic John Langdon Down avea să descrie, pentru prima dată, un sindrom care o să îi poarte numele și care a făcut obiectul multor cercetări în domeniu. Cele mai recente studii indică masajul terapeutic ca având cele mai bune efecte, cu atât mai mult cu cât el este realizat de specialiști cu experiență în pediatrie.

Fiind cel mai întâlnit defect genetic la nou-născuții din SUA, Sindromul Down afectează și în România aproape 4500 de oameni, dintre care mai bine de 2600 sunt copii. Schema obișnuită de tratament constă într-un program complex de kinetoterapie, logopedie, terapie ocupațională și masaj, eficiența acestuia din urmă fiind susținută prin rezultatele studiului desfășurat la Școala de Medicină a

Universității din Miami. Aici, au fost urmăriți 21 de copii, cu o vârstă medie de 2 ani, care, timp de 2 luni, au participat zilnic la ședințe de mesaj terapeutic. La sfârșitul perioadei de test, copii aveau un nivel îmbunătățit al tonicității la nivelul membrelor, precum și în ceea ce privește funcțiile motorii per total.

În cazul persoanelor cu Sindrom Down, cresc și riscurile pentru anumite condiții medicale, precum obezitatea sau diabetul, astfel încât specialiștii ne recomandă să apelăm la toate strategiile de contracarare a efectelor acestei afecțiuni genetice. Iar masajul terapeutic se impune din ce în ce mai mult ca fiind un aliat de nădejde în lupta cu această afecțiune genetică.